Un motiv de fericire pentru acționari și de tristețe pentru suporteri: Gabriel Torje își va face bagajele la iarnă și va părăsi Dinamo, urmând ca noua sa destinație să fie un club de talie din vestul Europei. ProSport a aflat că reprezentanții a trei formații de pe Bătrânul continent (Wolfsburg din Bundesliga, o echipă din Anglia și una din Spania) au acceptat suma de 4,5 milioane de euro pe care șefii dinamoviști o cer în schimbul fotbalistului, iar negocierile se vor finaliza după partida pe care „câinii” o vor juca la Cluj, cu CFR. Contactat de ProSport, impresarul lui Gabi Torje, Hristea Opria, a precizat doar că pauza de iarnă va consfinți despărțirea lui „Torjinho” de Dinamo. „Gabi va pleca 100% în iarnă, iar impresarii vor fi în tribună la meciul cu CFR. Sunt mai multe echipe din Europa interesate de jucător, însă vom vedea unde pleacă. Cu siguranță însă nu va mai continua la Dinamo”, a afirmat agentul jucătorului. Problemă: nu e încă apt pentru CFR!
Un singur semn de întrebare mai planează asupra tranzacției. Accidentat în meciul din Cupă cu ALRO Slatina (3-1), Torje nu este încă apt pentru a evolua duminică cu CFR Cluj, meci la care va fi monitorizat de scouterii cluburilor interesate. Singura echipă cunoscută este Wolfsburg, celelalte două, una din Primera Division și una din Premier League, fiind ținute în secret.
Torje alege unde pleacă
În așteptarea verdictului medicilor, dinamoviștii mai au de văzut doar pe care dintre cele trei oferte, două în valoare de câte 4,5 milioane de euro, o vor accepta. Sumele fiind egale, preferința lui Torje va fi decisivă în alegerea destinației. De aceea, recuperarea mijlocașului este principalul obiectiv la Dinamo, o evoluție bună a fotbalistului fiind egală cu definitivarea tranzacției.
Licitația începe la București, se termină la Cluj
Conform unor surse din cadrul echipei, emisarii celor trei cluburi vor sta mai întâi câteva zile în Capitală, după care vor lua drumul Clujului, iar la finalul partidei cu CFR sunt șanse să se ajungă la un acord de principiu între formația care va bate palma cu „câinii” și jucător. Exact după modelul transferului lui Gabriel Tamaș la WBA, stoperul fiind transferat în Albion exact la finalul meciului tur cu Pandurii, din sezonul trecut.
„Sunt oferte pentru Torje, dar pentru multe echipe este scump. S-au plătit 3 milioane de euro pentru el. Suma de transfer este de minimum 6 milioane de euro”, Ioan Andone, antrenor Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER